Eu si marea

Mereu am fost indragostita de mare!

Marea este sufletul meu, este iubita mea, si nu ma refer la marea pe care o stim cu totii, la marea de vara cand este calda si care abia are viata, NU marea cand e agitata atunci isi arata propria frumusete. Cand e frig afara si este inghetata la mal, cand nu e nimeni in jurul tau, cand totul este static si totusi ea are viata in larg! Marea ma atrage vreau sa ma duc la ea ca intr-un abis.
Viata perfecta ar fi sa traiesc pe mare, cu vietatile ei, cu delfinii care sa inoate cu mine, care sa ma cheme in casa lor.

De multe ori ma gandesc ca in viata anterioara poate am fost delfin, sau poate o sirena,… de ce ma atrage marea ca si cum as fi hipnotizata?

Dar nu pot sa stau pe mare, niciodata nu voi putea sa stau pe mare. Desi imi place marea nu cred ca am vazut-o iarna in ultimii 3 ani, nu am ajuns! In fiecare vara ma duc aproape de mal, stau cu picioarele in apa si murmur: “Iubita mea mare, sa ma astepti la iarna, voi veni, primit ca anul acesta voi ajunge!” dar nu ajung, niciodata nu ajung, si nu pentru ca am uitat de tine!
Iubita mea nu ajung pentru ca pe cat de mult te iubesc, prea mult te doresc, si voi simti nevoia sa te simt pe pielea mea, si sa intru sa fac o baie in tine, si sa ma joc cu tine, iar tu nu ma vei putea opri!
Mi-as dori sa poate vorbi cu mine, sa vad de ce este asa de fascinanta pentru unii dintre noi! Mi-as dori sa stiu de ce a vrut sa ma opreasca de 2 ori la ea, si daca m-a dorit asa de mult de ce le-a permis sa ma scoata?

Oare iarna asta voi ajunge la tine?
Oare iarna asta pot sa te privesc si sa nu doresc sa ma scald in tine?

Oare ... voi ajunge iarna la tine?!

Te iubesc!